Cum poți valorifica mai bine un apartament de închiriat, renovând?
Contractul de închiriere are de cele mai multe ori clauze ce evită modificările constructive în locuință pe durata lui. Prin modificări ne referim la construirea de pereți, uși, ferestre. Pe de altă parte, intervenții ce presupun o recondiționare a pereților (de exemplu, vopsire cu vopsea decorativă sau lavabilă) o refacere a pardoselii (cu un nou parchet sau gresie) sau chiar schimbări la sistemul de iluminat pot să îmbunătățească sensibil valoarea locuinței și implicit termenii contractului (preț, durată).
Cel mai bun rezultat este obținut prin colaborare
Atât proprietarii cât și chiriașii au de câștigat. Ambele părți pot deschide subiectul în mod pozitiv și constructiv. Chiriașul este interesat să obțină un cost minim pentru un upgrade în designul locuinței. La fel și proprietarul este interesat să crească valoarea locuinței pentru un cost rezonabil. Cei doi pot ajunge la un compromis împărțind costurile.
Cel mai bun rezultat este obținut prin colaborarea dintre proprietar și chiriaș. Indiferent cine inițiază proiectul de renovare, propunerea trebuie să fie acceptată de cealaltă parte. Pentru succesul demersului este probabil să se apeleze la un designer în calitate de mediator al proiectului. Astfel se pot găsi soluții fără compromisuri pe care să le regrete vreuna din părți.
Renovarea nu înseamnă doar reparare
O renovare nu trebuie să însemne doar repararea sau înlocuirea zonelor sau elementelor afectate de uzură. Mai interesant este să renovezi aducând o schimbare calitativă importantă în locuință. Vopsește, dar folosește o culoare sau textură mai potrivită. Schimbă parchetul uzat dar ia în considerare alt model pentru montaj sau altă dispunere a lamelelor. Schimbă sau vopsește în altă culoare fronturile ușilor și sertarelor la mobila de bucătărie. Înlocuiește corpurile de iluminat cu unele ce folosesc tehnologii, materiale sau forme mai noi. Schimbă mânerele corpurilor de mobilier. Înlocuiește blaturile corpurilor de bucătărie. Schimbă tapetul.
Așadar, urmărind permanent îmbunătățirea calității vieții în locuință nu facem altceva decât să-i creștem valoarea.
Renovarea te costă bani și timp
Încadrarea în timp a renovării presupune o planificare atentă și exactă a activităților și o negociere specială cu furnizorii.
Este foarte probabil să ai nevoie de un designer de interior sau măcar de un manager de proiect care să țină cont de bugetul și termenul de finalizare a renovării. De cele mai multe ori, constrângerile de timp sunt cele care sunt mai importante, astfel de lucrări efectuate pe durata contractului de închiriere se întind pe câteva zile, maximum 1-2 săptămâni.
Lasă un comentariu
Nu uita, comentariile trebuie aprobate înainte de publicare